Diversitatea ciclurilor economice.

Descifrarea conţinutului dezvoltării ciclice, a fazelor şi cauzelor acesteia, a fost realizată de Joseph Schumpeter care a aprofundat şi sintetizat tezele formulate anterior de K.Marx, C.Juglar, J.Kitchin şi N.Kondratiev, în lucrarea "Business Cycles", în care se demonstrează că activitatea economică are caracter ciclic trecând prin mai multe faze şi stări care se aseamănă în linii mari de la un ciclu la altul.

Ciclicitatea, ca formă de mişcare a economiei, presupune deci, succesiunea şi repetabilitatea în timp a unor stări (faze) ale ciclului economic, care se aseamănă între ele de la un ciclu la altul. În fiecare fază, indicatorii agregaţi ai economiei au caracteristici diferite, în funcţie de mersul activităţii: expansiunea sau recesiunea economică. Fazele mişcării ciclice se condiţionează reciproc şi privite în interdependenţa şi unitatea lor, pregătesc premisele care asigură activităţii economice continuitate, schimbări calitative şi progres.

Pe baza evidenţierii caracteristicilor dezvoltării economice în fiecare fază, a fiecărui ciclu în totalitatea sa, ştiinţa economică a formulat concluzia că ciclicitatea reprezintă forma normală de evoluţie a activităţii economice.

Evoluţia fluctuantă a activităţilor economice nu trebuie privită în mod static, ci în dinamică, în sensul că repetabilitatea fazelor ciclului nu se produce la aceleaşi dimensiuni, ci la dimensiuni mai mari, la fiecare nou ciclu asistând la o creştere a indicatorilor fizici valorici şi cantitativi.

Mişcarea ciclică a activităţii economice într-o perioadă de timp, bine delimitată poate fi redată, prin analiza ciclului economic.

Ciclul economic poate fi definit prin perioada de la începutul unei crize până la începutul crizei următoare, sau perioada de timp care separă două crize.

Ştiinţa economică a identificat mai multe tipuri de cicluri economice care se întrepătrund şi, de cele mai multe ori, se suprapun:

cicluri lungi, seculare sau Kondratiev

ciclurile propriu-zise, numite decenale sau cicluri Juglar, cu o durată de la 4-6 ani până la 10-12 ani

ciclurile scurte, cu o durată cuprinsă între 6 luni şi 3 ani, mai importante fiind ciclul inflaţionist şi ciclul variaţiei stocurilor.

Ciclurile lungi

Analiza evoluţiei pe termen lung a vieţii economice, a stării şi eficienţei utilizării factorilor de producţie reliefează că aceasta se desfăşoară sub forma unor perioade lungi (cicluri) cu o durată cuprinsă între 40-60 de ani.

Existenţa şi parcurgerea unor asemenea cicluri a fost evidenţiată de către economistul rus Nikolai Kondratiev, prin analiza datelor referitoare la evoluţia preţurilor, ratelor dobânzii, salariilor şi comerţului exterior, observând două faze ale ciclului, recesiunea şi expansiunea, sau într-o altă formulare, faza descendentă şi faza ascendentă.

În intervalul unui ciclu lung se apreciază că în economie este dominant un anumit mod tehnic de producţie (acesta desemnează nivelul calitativ şi caracteristicile de ansamblu ale factorilor de producţie, atât ale factorilor clasici, tradiţionali, cât şi ale neofactorilor).

Acest mod tehnic de producţie, o perioadă de 20-30 de ani, funcţionează corespunzător, generând progres şi eficienţă ridicată. După aceea, el intră în conflict cu posibilităţile oferite de natură, dar şi cu condiţiile care i-au favorizat apariţia şi dezvoltarea, ceea ce conduce la epuizarea posibilităţilor de sporire a eficienţei economice, randamente descrescătoare şi, drept consecinţă, creşterea costurilor.

Trecerea de la vechiul mod tehnic de producţie spre un nou aparat de producţie, apt să ridice eficienţa economică are loc într-o perioadă de tranziţie în care limitele vechiului mod tehnic de producţie sunt evidenţiate însă, în paralel, în economie se extind germenii noului mod tehnic de producţie.

Restructurarea profundă a economiei şi generalizarea noului mod tehnic de producţie încheie un ciclu de evoluţie a economiei, marcând trecerea la un nou stadiu calitativ superior al evoluţiei vieţii economice.

Evoluţia vieţii economice în cadrul unui ciclu lung are loc în două faze: faza ascendentă şi faza descendentă, fiecare cu o durată de 20-30 de ani.

faza ascendentă (A) → se caracterizează prin preponderenţa anilor de prosperitate economică, ritmuri ridicate de creştere a producţiei, investiţiilor, afacerilor, venitului naţional şi a nivelului de trai.

faza descendentă (B) → se caracterizează prin încetinirea ritmurilor de creştere economică în general, a producţiei, investiţiilor, veniturilor, prin subocuparea forţei de muncă, inflaţie, scăderea nivelului de trai.

Cercetările întreprinse de specialişti au evidenţiat că, în ultimele două secole, economia mondială a trecut prin patru cicluri lungi (Kondratiev).

Ciclurile decenale.

Mersul activităţii economice în cadrul economiilor cu piaţă concurenţială poate fi urmărit şi analizat în cadrul unor intervale de timp de 8-10-12 ani, în cadrul aşa numitelor cicluri decenale (Juglar), caracterizate prin trecerea economiei prin mai multe faze şi stări. În analiza ciclurilor decenale, deşi majoritatea autorilor recunosc existenţa aceloraşi faze, conţinutul şi denumirea acestora sunt diferite.

Concepţia clasică, generalizatoare, este aceea în care ciclul decenal cuprinde patru faze: criza, depresiunea, înviorarea şi avântul.

Pornind de la aceasta, diferiţii autori susţin existenţa următoarelor faze:

Paul Samuelson - restrângere (contracţie), înviorare, expansiune și apogeu;

Enciclopedia Larousse - criza propriu-zisă, depresiunea, palierul de refacere incompletă şi expansiunea;

Francesco Forte - faza ascendentă, faza de maximum absolut relativ, o perioadă de scădere absolută sau relativă şi un punct de minim de la care începe refacerea;

Franco Poma - expansiunea, criza (punctul de cotitură superior), depresiunea şi punctul de cotitură inferior (de reluare, de reîncepere a refacerii).

O altă grupă de autori consideră că ciclul economic are o durată de 6-8 ani şi cuprinde doar două faze: expansiunea şi depresiunea, despărţite de două puncte de ruptură având sens contrar: criza (ruptură cu sens negativ) şi relansarea economică (ruptură cu sens pozitiv).

În general, indiferent de punctul de vedere, un ciclu economic decenal cuprinde patru faze: criza, depresiunea, înviorarea şi avântul, două puncte de cotitură (inferior şi superior) şi aceasta în cadrul a două stări: expansiunea (care cuprinde înviorarea şi avântul) şi recesiunea (care cuprinde criza şi depresiunea).

Expansiunea (A-B, D-E, G-H, J-K vezi graficul de mai jos): se caracterizează prin: conjunctura economică este favorabilă, cererea de bunuri de consum este dinamică, afacerile sunt prospere, iar agenţii economici sunt dominaţi de optimism.

Deoarece se înregistrează un dinamism prelungit al cererii de bunuri de consum, procesul investiţional continuă într-un ritm susţinut, pentru modernizarea capacităţilor de producţie existente şi crearea altora noi, având loc şi o creştere a gradului de ocupare a forţei de muncă. Oferta mereu mai mare este însoţită de măsuri de stimulare artificială a cererii prin diverse căi.

Perspectiva unor câştiguri mai mari în viitor îi determină pe afacerişti să creeze stocuri de produse care, deocamdată, au desfacerea asigurată. Într-o asemenea efervescenţă a activităţii economice, băncile acordă credite cu uşurinţă, atât pentru producţie cât şi pentru consum, crescând gradul de îndatorare a afaceriştilor şi a consumatorilor individuali. Pe fondul creşterii agregate se înregistrează o sporire nejustificată a tuturor categoriilor de preţuri, atât la factorii de producţie limitaţi, cât şi la bunurile de consum, declanşânduse procesul inflaţionist. În consecinţă, prin acţiunile întreprinse de anumiţi agenţi economici, dar mai ales prin politica economică sunt adoptate măsuri de frânare a cererii globale, ceea ce conduce la folosirea incompletă a unor capacităţi de producţie, scăderea ratei profitului, cu deosebire la noile investiţii, disponibilizări ale forţei de muncă, grijă mai mare din partea băncilor la acordarea de credite, cresc dobânzile la creditele bancare etc.;

Criza (B-C, E-F, H-I vezi grafiul de mai jos): - urmează după punctul de cotitură superior (B, E, H, K vezi graficul de mai jos) şi se manifestă pe fondul încetinirii ritmurilor de creştere economică.

Primele manifestări ale crizei, apărute chiar din faza anterioară, se amplifică: reducerea ratei profiturilor, sporirea stocurilor fără desfacere, stagnarea investiţiilor în favoarea economiilor, activitatea bursieră înregistrează scăderi spectaculoase, băncile neputând să-şi recupereze creditele restante înăspresc condiţiile de creditare, mărind rata dobânzii şi impunând condiţii mai grele de

obţinere a creditelor.

Asemenea fenomene nedorite ce apar pe piaţa bursieră şi monetară au efecte negative asupra activităţilor de producţie şi comerciale, concretizate în stagnarea producţiei, falimente ale unor întreprinderi, creşterea şomajului, înrăutăţirea situaţiei economice şi sociale a populaţiei, acestea fiind de fapt caracteristici ale evoluţiei economiei în starea de recesiune, cu fazele sale, criza şi depresiunea.

Depresiunea: reprezintă faza ciclului care succede crizei şi care se

caracterizează prin: întreprinderile mai slabe îşi încetează activitatea, altele întâmpină dificultăţi din cauza diminuării cererii şi creşterii costurilor, reducându-se posibilităţile de reluare a producţiei. Producţia stagnează sau devine chiar negativă ca urmare a reducerii comenzilor. Acumularea unor asemenea dificultăţi determină agenţii economici să adopte măsuri drastice de reducere a costurilor, promovare a vânzărilor, reînnoirea capitalului fix prin impulsionarea procesului investiţional privat şi de stat. Se ajunge astfel la punctul de cotitură inferior (C,F,I) în evoluţia

economiei care marchează procesul de reluare a activităţii economice pe baze noi.

Înviorarea întregii activităţi (intervalele C-D, F-G, I-J): caracterizată prin creşterea procesului investiţional, atât pentru noi capacităţi de producţie, cât şi pentru reînnoirea capitalului fix activ, creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă etc., iniţiindu-se o nouă fază a ciclului economic, faza de expansiune (intervalele D-E, G-H, J-K). În această fază se înregistrează din nou o creştere a vânzărilor, şi a preţurilor, o cerere mare de credite şi o creştere a veniturilor

Reprezentând principala formă de mişcare a vieţii economice în a doua jumătate a secolului al XX-lea, ciclul decenal, se caracterizează prin trei trăsături care îl diferenţiază de celelalte forme pe care le cunoaşte evoluţia economiei mondiale:

a. are o anumită periodicitate, durata sa fiind de 6-10 ani;

b. are caracter general, cuprinzând în acelaşi timp principalele ramuri, dar şi majoritatea ţărilor;

c. amploarea (măsurată prin distanţa între nivelul de activitate cel mai ridicat şi cel mai scăzut) este mare.

Ciclurile decenale se desfăşoară pe fondul ciclurilor seculare, o fază a ciclurilor lungi cuprinzând 2-3 cicluri decenale. Evoluţia şi caracteristicile vieţii economice în ciclurile decenale depinde de faza ciclului secular pe care se pliază:

în situaţia în care un ciclu decenal se derulează în cadrul fazei

ascendente a ciclului lung, manifestările specifice recesiunii sunt mai scurte şi de mai mică profunzime, preponderente fiind fazele de expansiune economică;

în situaţia în care un ciclu decenal se derulează în cadrul fazei descendente a ciclului lung, manifestările specifice recesiunii sunt mai lungi, şomajul şi inflaţia ating cote ridicate, numeroase ramuri şi domenii de activitate se află în proces de restructurare şi redimensionare.