Se afișează postările cu eticheta copii educați. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta copii educați. Afișați toate postările

duminică, 28 iulie 2024

Experiența ta cu banii constituie cam 0.00000001% din tot ce s-a întâmplat în lume, dar cam 80% din felul în care crezi tu că funcționează lumea.


Oamenii fac lucruri nebunești cu banii, pentru că oameni din generații diferite, crescuți de părinți diferiți care câștigă venituri diferite și se ghidează după valori diferite, în părți diferite ale lumii, născuți în economii diferite, având de-a face cu piețe diferite ale muncii, motivații diferite și niveluri diferite de noroc învață lecții foarte diferite.

Experiența fiecăruia cu privire la felul în care funcționează lumea este unica. Iar ceea ce trăiești pe propria piele este mai convingător decât ceea ce înveți din pățanile altora. Așa că tu, eu, toată lumea - trecem prin viață ancorați într-o serie de opinii despre modul în care funcționează banii, care variază considerabil de la om la om. Ceea ce ție îți pare nebunesc, mie mi se poate părea logic si rațional.

Un om crescut în sărăcie se gândește la risc și răsplată într-un mod absolut de neînchipuit pentru copilul unui bancher înstărit. 

Un om crescut într-o perioadă în care inflația era mare a trecut prin situații pe care o persoană care a crescut cu prețuri fixe nu le-a trăit. 

Un agent de bursă care a pierdut totul în timpul crizei financiare din 2008 a trecut printr-o experiență diferită în comparație cu un angajat din domeniul tehnologiei AI care s-a bucurat de recenta explozie a acțiunilor care susțin această tehnologie. 

Și așa mai departe, lista experiențelor poate continua la nesfârșit.

Tu ști anumite lucruri despre banii pe care eu nu le cunosc și viceversa. Tu treci prin viață cu convingeri, obiective și previziuni diferite de ale mele. Asta nu înseamnă că unul dintre noi ar fi mai deștept decât celălalt sau că ar deține informații mai bune. Pur și simplu ne-am trăit viața diferit, influențați de experiențe diferite, dar la fel de convingătoare.

Experiențele tale personale cu banii constituie cam 0.00000001% din tot ce s-a întâmplat în lume, dar cam 80% din cum crezi tu că funcționează lumea. Așadar, oameni la fel de deștepți pot avea opinii diferite cu privire la cum și de ce au loc recesiunile, felul în care trebuie sa îți investești banii, ce ar trebui să consideri prioritar, cât de mult ar trebui să riști și așa mai departe.

Cu toți credem că știm cum funcționează lumea. Dar fiecare dintre noi a experimentat doar o mică parte din ea. Nu pot ilustra sentimentul pe care îl ai când vii acasa, te uiți în ochii copiilor tăi și te gândești dacă ai procedat corect astfel viața celor dragi se poate schimba în rău datorită deciziilor tale. 

Când studiezi, simți că înțelegi ceva. Dar până nu trăiești tu lucrurile despre care ai citit, și nu simți consecințele, nu le poți înțelege suficient încât să îți schimbi comportamentul.

În 2006, economiștii Ulrike Malmendier și Stefan Nagel din cadrul Biroului National de Cercetare Economica au examinat datele pe o perioada de 50 de ani din sondajul privind Finanțele Consumatorilor - un studiu detaliat al felului în care americanii își folosesc banii.

Teoretic, oamenii ar trebui să ia decizii legate de investiții în funcție de obiectivele lor și de caracateristicile opțiunilor de investiții disponibile în momentul respectiv. 

Dar nu se întâmplă așa.

Economiștii au descoperit că deciziile privind investițiile luate de oameni pe parcursul vieții se află în strânsă legătura cu experiențele traite de acești investitori în generația lor - în special experiențele de la începutul perioadei de maturitate. 

Dacă ai crescut în vremuri în care nivelul inflației era ridicat, atunci ai investi mai puțini bani în obligațiuni mai târziu, comparativ cu cei care au crescut în vremuri în care nivelul inflației era scăzut. Dacă ai crescut într-o perioadă în care bursa de valori era puternică, atunci ai investi mai mulți bani în acțiuni mai tarziu, comparativ cu cei care au crescut într-o perioadă slabă pentru bursa.

Economiștii au scris concluzionând: "Descoperirile noastre sugerează că înclinația investitorilor de a-și asuma riscuri depinde de trecutul fiecăruia".

Nu inteligența, nu educația, nu sofisticarea, doar norocul chior de a te naște într-un anumit loc, într-un anumit timp fac diferența.

Nu cu mult timp în urmă a fost publicat un articol în presă despre condițiile de lucru din cadrul Foxconn, marea companie producătoare de componente electronice din Taiwan. În general, condițiile sunt inumane. Cititotii au fost pe bună dreptate indignați. Însă nepotul unei muncitoare taiwaneze a avut o reacție fascinantă, scriind următoarele în secțiunea de comenatarii:

"Mătușa mea a lucrat mai multi ani în ceea ce altă lume numește ~fabrică de explotare prin munca~. A fost o munca grea. Program lung de lucru, salariu mic, condiții de lucru nefavorabile, fără drepturi numai obligații. Știți ce făcea mătușa mea înainte să lucreze într-o astfel de fabrică? Era prostituată. Din punctul meu de vedere, ideea de a lucra într-o fabrică de explotare prin munca este un progres comparativ cu vechiul ei stil de viață. Noi nu avem același oportunități ca în Occident. Țara este diferită, munca în fabrică este grea. Ar putea fi mai bine? Da, dar numai dacă compari cu locurile de munca din Occident".

Acesta este un exemplu al modului în care diferitele experiențe de viață duc la formarea unor perspective extrem de diferite în privința anumitor subiecte despre care se consideră intuitiv că ar trebui să fie situații de tip alb sau negru. 

Fiecare decizie pe care o iau oamenii în privința baniilor se justifică prin trecerea informațiilor pe care le dețin la momentul respectiv prin filtrul modelului lor mental unic cu privire la felul în care funcționează lumea.

Este posibil ca oamenii să dețină informații greșite sau incomplete, este posibil să nu fie buni la matematică, să se lase convinsi de strategii de marketing de proastă calitate. Să nu aibă habar ce fac. Să nu își dea seama de consecințele acțiunilor lor. 

Însă fiecare decizie financiară pe care o iau oamenii este logică pentru ei la momentul respectiv și îndeplinește toate condițiile necesare. Ei își spun o poveste despre ce fac și de ce o fac, iar această poveste e modelată de experiențele lor unice.

Un argument important care explică de ce deciziile financiare sunt dificile și de ce există atât de multe modele comportamentale nepotrivite este faptul că acest subiect este nou.

Banii exista de foarte mult timp. Se crede că Regele Aliattes din Lidia, regiune care acum face parte din Turcia, a creat prima valută oficială în anul 600 î.Hr. Dar temelia modernă a deciziilor financiare - economiile și investițiile - se bazează pe concepte care sunt, practic, încă în fașă.

Există zeci de trilioane de dolari în conturile de pensii din SUA, ceea ce le face principalul factor din care se nasc deciziile legate de investiții și economii ale investitorului de rând.

Însă conceptul în sine de drept de pensie are o vechime de cel mult două generații. 

Înainte de al Doilea Război Mondial, majoritatea americanilor lucrau până la moarte și așa era și în România. 

Nu ar trebui să fie deloc surprinzător că mulți dintre noi nu ne pricepem să economisim și să investim pentru pensionare mai ales în România. Nu este nimeni nebun, suntem cu toți începători.

La fel și cu fondurile de index, care au o vechime mai mica de 50 de ani. Și fondurile de hedging, care au luat avânt abia în ultimi 25 de ani. Chiar și utilizarea pe scară largă a indatorari cosnumatorilor - ipoteci, carduri de credit și credite auto - a început abia după al Doilea Război Mondial.

Câinii au fost domesticiți acum 10.000 de ani și tot mai păstrează caracteristici comportamentale specifice strămoșilor lor sălbatici. Iar noi cu o experiență între 20 și 50 de ani în sistemul financiar modern, sperăm să fim perfecți adaptați.   





sursa: Psihologia baniilor 

          Morgan Housel


Recomand si cartea:

Ficțiune scrisă de autori români -20%: carturesti.ro

        

luni, 23 octombrie 2023

Warren Buffett: Aceasta este greșeala numărul 1 pe care o fac părinții când îi învață pe copii despre bani

Dacă există o persoană care înțelege importanța de a-i învăța pe copii despre responsabilitatea financiară, aceasta este Warren Buffett.

Înainte de a deveni CEO al Berkshire Hathaway, legendarul investitor a început o mână de afaceri mici – începând cu vârsta de șase ani, când a cumpărat un pachet de șase Cola pentru 25 de cenți și a vândut fiecare cutie pentru un nichel. De asemenea, vindea reviste și gumă din ușă în ușă.

„Tatăl meu a fost cea mai mare inspirație pentru mine”, a spus Buffett într-un interviu pentru CNBC în 2013. „Ceea ce am învățat la o vârstă fragedă de la el a fost să am obiceiurile potrivite devreme. Economiile au fost o lecție importantă pe care am învățat-o de la el.”

Când a fost întrebat care crede că este cea mai mare greșeală pe care o fac părinții atunci când își învață copiii despre bani, miliardarul a spus: „Uneori, părinții așteaptă până când copiii lor sunt adolescenți înainte de a începe să vorbească despre gestionarea banilor – când ar putea începe când copiii lor sunt la vârsta de preșcolar”.

Timpul este un factor

Da, ai citit bine: preșcolar. Potrivit lui Buffett, cercetătorii au observat că 80% din creșterea creierului nostru are loc până la vârsta de 3 ani.

Un raport publicat de cercetători de la Universitatea Cambridge a arătat că abilitățile financiare ale copiilor încep să se formeze de la o vârstă fragedă. Potrivit studiului, copiii pot să recunoască valoarea banilor și să facă diferența între nevoi și dorințe la vârsta de 3 sau 4 ani. Mai mult, până la 7 ani, copiii își stabilesc deja obiceiurile și atitudinile față de economisire, cheltuire și împrumutare, care vor avea un impact asupra vieții lor financiare adulte.

„Majoritatea părinților știu deja cât de important este să-și învețe copiii despre bani și cum să-i gestioneze corect”, a recunoscut Buffett. Dar există o diferență între a cunoaște și a acționa.

Potrivit unui sondaj din 2018 al lui T. Rowe Price, care a adunat răspunsuri de la 1.014 părinți (ai copiilor cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani) și peste 1.000 de adulți tineri (cu vârste între 18 și 24 de ani), doar 4% dintre părinți au spus că au început să discute subiecte financiare cu copiii lor înainte de vârsta de 5 ani.

Treizeci la sută dintre părinți au început să-și educe copiii despre bani la vârsta de 15 ani sau mai mult, în timp ce 14% au spus că nu au făcut-o deloc.

Lecții pe care Buffett le-a predat propriilor copii.

În 2011, Buffett a contribuit la lansarea unui serial animat pentru copii numit „Secret Millionaire’s Club”, care s-a prezentat ca mentor al unui grup de studenți.

Există 26 de episoade în emisiune și fiecare abordează o lecție financiară, cum ar fi modul în care funcționează un card de credit sau de ce este important să urmăriți unde vă puneți banii.

„Le-am predat la toți cei trei copiii ai mei lecțiile predate în ‘Secret Millionaires Club’”, a spus Buffett pentru CNBC. „Sunt lecții simple menite pentru afaceri și pentru viață.”

Iată câteva lecții din spectacol, împreună cu sfaturi de la Buffett despre cum să îi înveți pe copii tăi:

1. Cum să fii un gânditor flexibil

Scopul acestei lecții este de a-ți încuraja copiii să nu renunțe doar pentru că ceva nu funcționează prima dată. Abilitatea de a gândi creativ și în afara cutiei va fi utilă atunci când se confruntă cu provocări financiare viitoare.

Idei de activitate:

O zi la muzeu de artă poate fi o experiență distractivă și educativă pentru copii. Îi puteți încuraja să observe și să aprecieze diferitele stiluri artistice ale pictorilor celebri, cum ar fi impresionismul, cubismul, suprarealismul sau abstractul. Apoi, puteți să le propuneți o provocare creativă: să picteze ceva al lor, folosind diferite instrumente decât pensula. Le puteți sugera să încerce să folosească bureți, tampoane de bumbac, degete sau orice altceva le trece prin minte. Astfel, vor descoperi noi modalități de a se exprima prin artă și vor dezvolta abilități motorii fine. O astfel de activitate este nu numai distractivă, ci și benefică pentru dezvoltarea lor cognitivă și emoțională.

Transformă-ți gunoiul într-o comoară provocându-ți copiii să inventeze noi utilizări pentru lucrurile vechi din casă (de exemplu, capacele de sticle se pot dubla ca piese de caroserie, o cutie de cereale goală poate fi transformată într-un suport pentru reviste). Acest lucru îi va ajuta să-i învețe cum să gândească critic, să economisească bani și să ajute mediul în același timp.

2. Cum să începeți să economisiți bani

După cum a spus odată Ben Franklin: „Un ban economisit este un ban câștigat”. Pentru a-ți ajuta copiii să învețe să-și gestioneze banii, este important ca ei să înțeleagă diferența dintre dorințe și nevoi.

Idei de activitate:

Oferă fiecăruia dintre copiii tăi două borcane de bani: unul pentru economii și unul pentru cheltuieli. De fiecare dată când primesc bani (de exemplu, ca cadou, pentru alocație, pentru plimbarea câinelui vecinului), discutați cu ei despre cum doresc să împartă banii între economii și cheltuieli.

Rugați copiii să facă o listă sau să creeze un colaj din fotografiile revistei cu cinci până la 10 lucruri pe care ar dori să le cumpere. Apoi, parcurgeți fiecare articol cu ei și marcați dacă este o dorință sau o nevoie (de exemplu, o jucărie nouă este o dorință, în timp ce un nou rucsac este o nevoie).

3. Cum se face diferenta intre pret si valoare

Cu toții am fost vinovați că am plătit mai mulți bani pentru o marcă grozavă de pantofi sau gadget atunci când am fi putut obține un articol similar care era la fel de bun la un preț mai mic.

Ideea din spatele acestei lecții este de a ajuta copiii să înțeleagă diferitele moduri în care agenții de publicitate ne determină să cumpărăm serviciile sau produsele lor, precum și cum să spunem ce este și pentru ce nu merită să plătim.

Idei de activitate:

Faceți o listă cu articolele de care aveți nevoie la supermarket și apoi verificați pliantele, ziarele și site-urile web împreună cu copiii dvs. pentru articolele de pe listă care ar putea fi la vânzare. Comparați aceste prețuri și vedeți care magazin oferă cea mai bună ofertă pentru un anumit produs.

Luați o revistă cu copiii dvs. și alegeți un anunț de evaluat. Întrebați-i: ce se vinde? Ce mesaj încearcă să transmită anunțul? Ce le atrage atenția în reclamă? Cum îi face anunțul să se simtă? Cum încearcă să-i convingă să cumpere produsul?

4. Cum să iei decizii bune

Cheia pentru a lua decizii inteligente este să ne gândim la modul în care diferitele alegeri pot afecta rezultatele viitoare.

Idei de activitate:

Buffett sugerează să modelezi abilități bune de luare a deciziilor și să vorbești cu copiii tăi despre deciziile tale pe măsură ce le iei, precum și despre orice efect de domino rezultat pe care l-ar putea avea. De exemplu: „Vrem să cumpărăm un televizor nou, dar AC este stricat și trebuie să economisim bani pentru a-l repara. Dacă nu o facem, va fi prea cald în casă când va veni vara. Odată ce AC-ul este reparat, ne putem gândi să cumpărăm televizorul.”

Obișnuiește-ți copiii să ia decizii bune despre cum să economisească bani. Poate că există un nou dispozitiv de tip gadget gen ceas inteligent, telefon nou etc. pe care doresc să-l cumpere. Întrebați-i dacă chiar au nevoie de varianta respectivă și dacă au căuat alternative la acel produs sau serviciu.

„Nu este niciodată prea devreme”

Insuflarea unor obiceiuri financiare sănătoase copiilor dumneavoastră este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le puteți face pentru a vă asigura că aceștia au un viitor de succes.

„Nu este niciodată prea devreme”, a spus Buffett într-un interviu cu întrebări și răspunsuri la Yahoo Finance în 2013. „Fie că îi învață pe copii valoarea unui dolar, diferența dintre nevoi și dorințe sau valoarea economisirii – toate acestea sunt concepte pe care copiii le întâlnesc la o vârstă foarte fragedă, așa că cel mai bine este să-i ajuți să-l înțeleagă.”