Apelarea la această formă de investiție este recomandată celor care nu au o experiență financiară avansată, administratorul fondului fiind cel care vine cu experiența necesară.
Este recomandat să apelezi la o astfel de formă de investiție pentru că ea este mai sigură, presupune un risc controlat și o diversificare a portofoliului adaptată la toleranța de risc a investitorilor.
Sursa INGimportant de ținut minte faptul că, ceea ce este relevant sau important pentru un anumit
investitor, poate să nu prezinte nici o importanță pentru altul (sau să conteze mai puțin).
Între cele mai importante avantaje ale investiției prin fonduri mutuale, pot fi enumerate:
1. Management profesionist – dat de faptul că politica de selectare a plasamentelor, analizele și monitorizarea investițiilor sunt realizate de profesioniști care au și timpul și resursele și cunoștințele necesare pentru a fi alocate unui demers investițional reușit. Prin deciziile de investiție luate, aceștia pot amplifica efectele perioadelor faste pentru piețele la care fondul este expus, sau pot atenua efectele negative atunci când piețele evoluează negativ.
2. Diversificare – una dintre cele mai bune strategii de diseminare a riscurilor – strategie greu de aplicat pe cont propriu de către un investitor obișnuit care nu dispune de sume
considerabile de bani – care să-i permită investirea în titlurile mai multor entități – în spiritul cunoscutei zicale „nu-ți pune toate ouăle într-un singur coș”. Un plasament realizat într-un număr mare de titluri – de diferite tipuri, sau titluri de același tip, dar ale unor emitenți diferiți sau din industrii diferite – diminuează riscul de faliment, spre exemplu.
3. Accesibilitate – o calitate extrem de importantă pentru investitorii care nu-și pot permite o investiție mare dintr-odată, ci doar investirea periodică a unor sume mici de bani. În plus, accesul la piețele în care se realizează efectiv investițiile este semnificativ mai ieftin prin intermediul unui fond, care beneficiază atât de costuri reduse pe tranzacție, dat fiind valorile și volumele mari de tranzacționare pe care le realizează, cât și de comisioane preferențiale de la intermediarii prin care realizează respectivele tranzacții. 4. Lichiditate – o caracteristică importantă în condițiile în care un plasament într-un fond oferă de regulă, randamente mai mari decât cele aduse de clasicele depozite bancare. Evident însă, cu riscurile echivalent-proporționale, în funcție de politica de investiții și de categoria din care fondul face parte.
Dintre cele mai evidente dezavantaje ale unei astfel de investiții, pot fi amintite
următoarele:
1. Costuri de administrare indiferent de rezultate – astfel, investitorii plătesc prețul administrării, indiferent dacă fondul are randamente pozitive semnificative, sau dimpotrivă evoluează negativ. Astfel, costurile cu administrarea , dar și toate celelalte taxe și comisioane – precum cele pentru plata Depozitarului, adică a entității care verifică și certifică acuratețea evidențelor portofoliului fondului, sau cele impuse de autoritățile de reglementare, sunt plătite indiferent de modul în care fondul evoluează. La fel taxele și eventualele comisioane de subscriere-răscumpărare.
2. Lipsa controlului asupra plasamentelor – dată de faptul că un investitor într-un fond mutual nu poate influența sau schimba (așa cum ar putea face în cazul unei investiții realizate pe cont propriu) politica și strategiile de investiții pe care administratorul fondului (SAI-ul) le-a impus/propus prin documentul de lansare a respectivului fond; și nici alegerea
momentelor/conjuncturilor în care aceste operațiuni să fie efectiv realizate.
3. Riscul unui management defectuos – care constă în faptul că managerii respectivului fond pot lua decizii neinspirate sau greșite care pot conduce la înregistrarea de pierderi în conturile investitorilor. Pentru diminuarea acestui risc însă investitorul poate urmări evoluția istorică a fondului vizat în raport cu celelalte fonduri din categoria din care acesta face parte, astfel că, deși performanțele din trecut nu sunt garanții pentru cele viitoare, investitorul își poate face o idee cu privire la abilitățile și capacitățile administratorilor.Taxe, comisioane şi cheltuieli
Ca orice alt tip de afacere și funcționarea unui fond de investiții presupune existența unor costuri. Cunoașterea acestor informații este esențială pentru investitori, deoarece orice sumă de bani care iese din activul fondului sub formă de taxe și comisioane afectează performanța Fondului.
În linii mari, se poate spune că investitorul într-un fond mutual poate suporta (după caz) două tipuri de costuri: directe și indirecte.
Ca un exemplu de cost direct, investitorul poate fi ținut la plata unor taxe sau comisioane pentru cumpărările și/sau răscumpărările de titluri. Acestea sunt, de regulă, plătite de investitor la momentul intrării sau ieșirii din Fond, și sunt cel mai adesea calculate ca procent din suma investită la momentul vanzarii. Între costurile suportate în mod indirect de investitor se înscriu toate acele taxe, comisioane sau cheltuieli ocazionate de funcționarea efectivă a Fondului.
Astfel, între cele mai importante costuri suportate de Fond se află comisionul de
administrare – comision perceput de administratorul Fondului pentru activitatea sa în legătură directă cu Fondul.
O categorie importantă de comisioane este generată de operațiunile curente realizate de Fond (prin administrator) – așa cum este cazul comisioanelor plătite pentru tranzacțiile realizate pe piețele financiare sau cazul taxelor și comisioanelor de deschidere sau administrare a conturilor curente bancare ale fondului. Există și o serie de comisioane ce derivă din obligația Fondului/administratorului de a aduce investitorilor garanții suplimentare cu privire la veridicitatea și corectitudinea evidențelor sale, păstrarea în siguranță a activelor, asigurarea decontării tranzacțiilor. Putem vorbi astfel de taxele și comisioanele plătite către Depozitar – instituție independentă care ține o evidență
paralelă cu cea a Fondului vizând activele aflate în portofoliul acestuia și care garantează astfel veridicitatea raportărilor făcute de fond (prin administratorul său), dar și de taxe plătite auditorului situațiilor financiare ale fondului. Lista de mai sus are însă un caracter orientativ; pentru a avea o imagine completă privind costurile care un investitor le suportă, direct sau indirect, trebuie parcurse cu atenție documentele de organizare și funcționare ale Fondului (Prospectul Fondului, Regulile Interne ale Fondului și Documentul cu Informații Cheie pentru Investitori – DICI).
Obligațiile fiscale, care investitorul le are către stat trebuie, de asemenea, avute în
vedere.
DE REȚINUT!
● Taxele și comisioanele plătite de Fond diminuează randamentele pe care investitorii le-ar putea obține.
● De regulă, randamentele publicate în DICI, în presa scrisă sau în mediul online, includ (în sensul în care au fost deja scăzute) majoritatea comisioanelor și cheltuielilor, cu excepția eventualelor comisioane de subscriere şi/sau de răscumpărare.
● Valoarea unitară a unităților de fond (VUAN) cumpărate/răscumpărate este cunoscută în ziua următoare celei în care au fost recepționați banii pentru cumpărare, respectiv a fost înregistrată cererea de răscumpărare de unități de fond.
IMPORTANT
Consultă lista distribuitorilor unui fond pentru a identifica cea mai comodă/ convenabilă cale de a realiza investiția.
Înainte de a investi într-un fond, citiți cu atenție documentele acestuia pentru a vă
familiariza cu caracteristicile sale: obiective, durată recomandată a investiției, riscuri
specifice ce se pot materializa, modalitatea de procesare a operațiunilor cu unități de fond etc.
Exemplu de risc
Prima și cea mai importantă sursă de informații despre un Fond de investiții este Prospectul de emisiune al Fondului. Acest document poate fi găsit atât pe site-ul Societății de Administrare a Investițiilor care-l administrează, cât și la distribuitorii Fondului, și cuprinde toate informațiile cu privire la organizarea și funcționarea acestuia (echipa de administrare, informații relevante privitoare la partenerii SAI/Fondului – precum Depozitarul, distribuitorii etc.).
Rapoartele anuale și/sau cele semestriale adresate investitorilor sunt, de asemenea, surse importante de informații cu privire la structura activelor și plasamentelor Fondului, alături (uneori) de numeroase informații cu privire la strategiile și tehnicile administratorului etc.
De interes pentru un investitor care se documentează cu privire la investiția pe care dorește să o realizeze pot fi și raportările periodice realizate de Asociația Administratorilor de Fonduri din România (AAF), raportări care surprind evoluția pieței locale a fondurilor de-a lungul timpului.
De altfel, site-ul AAF (www.aaf.ro) poate fi un bun furnizor de date nu doar pentru a urmări
evoluția istorică a unui fond anume, ci și pentru a realiza unele analize comparative directe – între Fondul vizat și competitorii acestuia spre exemplu, sau între diferite categorii de fonduri de investiții.
Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF), membră EFAMA (din 2009) este organizația profesională independentă, neguvernamentală a operatorilor din industria Organismelor de Plasament Colectiv (O.P.C) din România care reunește:
● 21 de Societăți de administrare a investițiilor (SAI) care administrează 75 fonduri
deschise de investiții (O.P.C.V.M.) și 19 fonduri închise de investiții (F.I.A.)
● 4 Societăți de Investiții Financiare (S.I.F.), foste Fonduri ale Proprietăţii Private
● Fondul Proprietatea
● 4 bănci depozitare
