Se afișează postările cu eticheta fonduri de investiții. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fonduri de investiții. Afișați toate postările

marți, 21 noiembrie 2023

Ce acțiuni am vândut în Noiembrie 2023


În luna noiembrie a anului 2023, am decis să îmi vând participația la compania ACN în totalitate 100% și să reduc numărul de acțiuni ABBV pe care le dețineam. 

Motivele principale pentru aceste schimbări au fost destul de puternice deoarece am observat că ACN era supraevaluată și că ABBV nu mai avea un avantaj competitiv clar. 

Încep cu ACn care a pierdut cotă de piață și are o evaluare a acțiuni nerealistă după părerea mea, care nu reflecta valoarea reală a afacerii. Compania se confrunta cu o concurență acerbă și cu o scădere a cererii pentru produsele sale.

Accenture este una dintre cele mai mari companii europene din domeniul consultanței în tehnologie, cu o capitalizare de piață impresionantă, așa cum se poate vedea în acest clasament.

Compania a înregistrat o creștere modestă a veniturilor, de 3,64%, dar a pierdut o parte din cota de piață, ajungând la 5,86%.

Accenture oferă soluții software și servicii IT personalizate pentru a ajuta clienții să își îmbunătățească managementul și operațiunile de business.

Accenture are peste 733.000 de angajați în întreaga lume și a angajat încă 12.000 în ultimul an.

Acțiunea companiei a avut o evoluție pozitivă în acest an, crescând cu aproximativ 25% față de începutul anului.

Dar ... creșterea prognozată a profitului anual pe acțiune (EPS) în următorii 5 ani, conform analiștilor bursieri, calculată ca rata de creștere anuală compusă (CAGR) este de doar 0.93%.

Se așteaptă ca veniturile să crească în următori 5 ani cu o rată compusă anual de 6.09%.

Cu un PE ratio actual de 30.51

Un P/FCF de 22.71 și un PEG ratio destul de mare de 2.98

Ratele de profitabilitate sunt în cădere liberă (ROE, ROIC)

Chiar dacă sunt încă de peste 20% acestea au scăzut semnificativ în ultimi ani.

Marjele de profitabilitate se mențin la același nivel de ceva vreme, fluctuează de la an la an, aici ideal pentru cine dorește să investească într-o companie care crește rapid aceste marje trebuie să le vedem crescând de la an la an.

Marja de profit brută este de aproximativ 30%

Marja de profit netă este în jur de 10%

Hai să zicem că nu este rău deloc ce vedem aici la ACN însă un semnal de alarmă este dat de  costurile de operare care au crescut c-am mult în ultimi ani.

Am decis să vând fracția pe care o dețineam la Accenture pentru că am considerat că am plătit prea mult pentru ea în Iulie 2021, când am cumpărat 0.3 acțiuni la prețul de $312/acțiune. Iar în acest moment prețul este ușor supraevaluat din punctul meu de vedere după ce am analizat datele actuale.

Prin vânzarea acesteia în Noiembrie 2023 am reușit totuși să obținut un profit brut de doar 2.71%. Un alt motiv a fost că această deținere era pe contul Revolut iar cei care mă urmăresc de mai mult timp dacă nu își aduc aminte mai zic eu acum încă odată că portofoliul meu este împărțit la doi brokeri aproximativ o treime este pe Revolut care colaborează cu brokerul DriveWealth, LLC acesta este un intermediar pentru serviciile oferite de Revolut. 

Ușor ușor vreau să distribui acel capital de pe Revolut pe IBKR pentru că acolo vreau să îmi concentrez peste 90% din investiții. Ce am pe Revolut în acest moment este activitatea mea de investitor la început de drum. Multe din participații sunt pe plus doar câteva printre care sunt și cele mai mari greșeli ale mele sunt pe minus. De exemplu VZ.

Să revenim la ACN în opinia mea, un moment oportun pentru a cumpăra acțiunea ACN este atunci când prețul scade sub $200/acțiune, deoarece acest nivel oferă o marjă de siguranță suficientă și reduce riscurile investiției. Am cumpărat acțiunea la un preț mai ridicat, dar atunci credeam că este un preț rezonabil. Totuși, evaluarea și prognozele pot varia în timp, așa că este important să analizăm periodic performanța acțiunilor noastre și să verificăm dacă se încadrează în strategia noastră. Accenture rămâne o companie solidă, cu o cerere relativ stabilă pentru serviciile sale. 

După cum se observă în graficul de mai jos, ei au pierdut doar o cotă mică de piață din segmentul lor, unde concurează direct cu doi dintre cei șapte giganți ai industriei, Amazon și Microsoft. 

Acesta este un alt motiv pentru care m-am decis să vând ACN... concurând cu acești doi giganți ai două variante te lupți până la moarte sau devi atât de bun încât ei la un moment dat te vor cumpăra și vei deveni o filială de-a lor. 

Să trecem și la a doua vânzare de la compania Abbvie simbol bursier ABBV, am redus poziția cu aproximativ 11% pentru că din punctul meu de vedere ABBV nu mai oferea un randament suficient de atractiv și are probleme cu reglementările și cu inovația.

Din aceste motive am decis să scad deținerile, deoarece există alte opțiuni mai interesante pe piață, care oferă oportunități de creștere și de diversificare. Astfel, am păstrat grosul de două acțiuni ABBV, iar restul fracților le-am vândut și voi realocat capitalul în alte investiții cu potențial mai mare.

ABBV are niște marje bune dar ROE și ROIC sunt haotice.

ABBV probabil că este o investiție bună pe termen lung dar nu se încadrează în strategia mea pe care vreau să o implementez și anume să găsesc companii care oferă semne clare că au putere de creștere rapidă.

Am început să îmi măresc procentul în sectorul Health Care prin achizițiile recente de la BMY și ELV... am ratat niște prețuri destule de bune de la preferata mea și anume AMGN, iar pe viitor cu siguranță voi mai adăuga AMGN, ELV și posibil BMY pe care le am sub un radar stric de urmărire de la trimestru la trimestru să văd cum evoluează lucrurile. 

Așa că dacă ABBV o să aibă un vârf de preț voi vinde aproape jumate din participație pentru a investi în alte oportunități. 

La final vreau să vă spun că cele mai bune metode pentru a analiza condițiile de piață, și a găsi cele mai bune oportunități de investiții este important să folosim mai multe surse de informație și să le evaluăm critic. Unele dintre sursele pe care le poți folosi sunt: rapoartele financiare ale companiilor, datele macroeconomice, analizele, studii și predicțiile de creștere din piață sau sectorul din care face parte acțiunea. 

Trebuie să îți stabilești niște criterii de evaluare a companiilor, cum ar fi: cota de piață, marjele de profit, veniturile, datoria, rata de creștere, potențialul de inovație, avantajul competitiv etc. Apoi, trebuie să compari aceste criterii cu media pieței și cu concurența. Astfel, vei putea să identifici companiile care sunt subevaluate sau supraevaluate și să iei decizii mai bune atunci când investești. 

Mă puteți găsi și pe YouTube @managementul-investitiilor unde puteți viziona materialul dacă preferați varianta video. 

sâmbătă, 22 iulie 2023

Ce acțiuni am cumpărat în iulie 2023 - Portofoliu de investiții

După doi ani de investiții periodice și 3 ani de studii superioare în economie și administrarea afacerilor pot spune că o analiză economico-financiară este un proces complex care necesită cunoștințe aprofundate pentru a putea corela diferiți indicatori cu scopul de a extrapola acești indicatori în vederea unei estimări a fluxurilor de numerar libere din viitor.

Unul dintre principiile investițiilor pe termen lung este să alegem companii de calitate, care au un model de afacere solid, o poziție competitivă puternică și o capacitate de a genera profituri și fluxuri de numerar în mod constant. Aceste companii nu sunt ușor de găsit, deoarece trebuie să demonstreze că pot rezista la schimbările și provocările mediului economic și social.

Companiile de calitate care vor aduce randamente bune pe viitor sunt greu de găsit este posibil ca din 10 doar 2 sau 3 să aducă cu adevărat randamente pozitive și peste medie.

Pentru majoritatea investitorilor de retail care nu au timpul necesar de a citi un raport anual și nu au cunoștinșe minime despre economie cel mai bine se potrivește pentru aceștia investiția în indici bursieri fonduri mutuale sau ETF-uri care reduc riscul la minim fără nici cel mai mic efort.

Un investitor adevărat își stabilește obiective pe termen lung de cel putin 10-15 ani și își alege cu atenție portofoliul de acțiuni, obligațiuni, fonduri mutuale sau alte instrumente financiare depinde de apetitul de risc al fiecăruia. Un investitor nu se lasă influențat de fluctuațiile pieței sau de emoțiile de frică sau lăcomie. Daca investești în acțiuni individuale și ai găsit companii de calitate acestea trebuie să treacă cel puțin peste un ciclu economic unde media este de 10 ani, este normal ca un investitor să își evalueaze periodic performanța dar nu tot timpul trebuie să își ajusteze portofoliul în funcție de schimbările contextului economic și financiar, acest lucru nu trebuie să îl faci dacă ai investit în companii de calitate pentru că ele dacă au un management competent oricum aceste companii își vor schimba strategia economică dacă contextul macroeconomic se schimbă și sunt factori externi care pot afecta afacerea.

Acum să trecem la prima achiziție pe care am făcut-o în iulie 2023 iar aceasta este Elevence Health, o companie care oferă soluții digitale pentru sănătate și wellness. 

Nu cu foarte mult timp în urmă am postat un video pe YouTube unde am sintetizat analiza mea despre Elevence Health, așa că o să trec foarte rapid peste cateva date pentru că fundamentele nu sau schimbat cel puțin nu pana la data și ora produceri acestui material, dacă vreti să vizionați acel video cu analiza celor de la Elevence Health îl puteti găsi cel mai ușor aici.

ELV se tranzacționează la un PE ratio curent de 16,88  PS ratio este de 0.64, P/FCF de 9.25, EV/EBITDA este de 8.41 acest indicator este bine să fie cat mai mic, ELV are un Debt/Equity  de 0.68 și un Debt/FCF de 2.29, Current Ratio este de 1.43, ROE 17.10%, Return on Capital de 20.30%, au un FCF Yield actual de 10.81% și un PEG ratio bun de 1.38 ideal acest indicator ar fi sub 1. Raportul preț/câștig/creștere (PEG) este calculat prin împărțirea raportului PE la creșterea așteptată a câștigurilor. Este un indicator important pe care eu îl iau în considerare corelat cu alte analize atunci cand decid să achiziționez o companie.

Raportul PEG = Raportul PE / Creșterea câștigurilor așteptate

Cu această fracție achiziționată în luna iulie de la ELV am ajuns la un total de 0.22 acțiuni, intenționez să acumulez cat mai mult dacă prețul ramane sub $430 sau chiar mai jos.

A doua achiziție este Vici Properties, o companie care deține și operează proprietăți imobiliare în sectorul divertismentului și ospitalității, precum cazinouri, hoteluri și terenuri pentru dezvoltare dar și terenuri de golf situate prin diferite state din America grosul propietățiilor sunt în Las Vegas dar și în Canada.


Cel mai nou proiect dezvoltat pe terenul care aparține lui Vici este acest gigant glob dacă îmi permiteți să îî spun așa, este absolut fantastic vizionandul asa virtual de la distantă dar oare cum arată în realitate, răspunsul îl putem afla numai dacă vizionăm orașul Vegas dar eu personal nu inteționez să fac asta, dar cu siguranță multi alți turiști de pe întreg mapamondul o să fie foarte curioși să viziteze acestă nouă atracție din Vegas, care poate aduce numai benefici celor de la Vici pentru că cu cat mai mulți oamneni vizitează orașul Las Vegas cu atât se strâng mai mulți bani în conturile operatorilor de servici de acolo iar Vici deține destul de multe hoteluri în Vegas.

Fundamentele celor de la Vici nu sau schimbat decat în bine, ei sunt în tratative de achiziționare a mai multor hoteluri. VICI Properties va achiziționa activele imobiliare ale Century Casino & Hotel Edmonton, Century Casino St. Albert și Century Mile Racetrack and Casino, fiecare în Edmonton, Alberta și Century Downs Racetrack and Casino din Calgary, Alberta de la Century Casinos din Canada pentru un preț de achiziție total de 221,7 milioane USD Canadieni sau (164,7 milioane USD) în numerar. Se pare că ei vor să se extindă, dar ca orice alt REIT acest lucru va aduce și mai multă datorie la datoria deja gigantică pe care o are VICI ei folosesc mult leverage datorită modelului de business care se bazează pe această metodă. Achiziționează proprietăți cu bani altora adică prin finanțare urmând să plătească datoria din randamentul proprietățiilor închiriate operatorilor economici. Iar acest lucru face ca VICI să fie o investiție foarte riscantă. 
   
Pentru a ne da seama dacă ei se tanzacționează la un preț corect trebuie să ne uităm la P/FFO pentru un REIT P/FFO este indicatorul cel mai relevant iar pentru Vici este de aproximatv 13 care nu este rău deloc, deoarece experții analiști consideră că acest indicator, ideal trebuie să fie sub 15, deci Vici cu acest indicator la valoare de 13 pare că este ușor subevaluată. 
Cu această achiziție din luna iulie 2023 am ajuns la un total de 9.7 acțiuni VICI, dacă prețul scade sub $31/acțiune cu siguranță voi mai acumula dacă fundamentele nu se schimbă și desigur dacă dispun de capital.
Atât pentru acest material, mă găsiți și pe YouTube @managementul-investițiilor, pe data viitoare.

luni, 29 mai 2023

Care este valoarea intrinsecă a acțiuni BlackRock (BLK) - Investiții lla bursă

BlackRock (NYSE:BLK) este un gigant financiar care gestionează active de peste nouă trilioane de dolari, o sumă impresionantă care reprezintă aproximativ o zecime din activitatea economică globală a unui an.  

Cu o astfel de putere financiară, BlackRock are o influență enormă asupra modului în care lumea funcționează, investind în diverse sectoare și piețe, BlackRock este, liderul grupului iShares de fonduri tranzacționate la bursă și furnizorul software-ului Aladdin, care monitorizează portofoliile de investiții pentru multe instituții financiare importante.

Blackrock a ajuns în vârful sistemului financiar într-un interval scurt de timp după ipo-ul din 1999, acțiunea a crescut cu 7539% până în decembrie 2020. Pe parcurs, compania a folosit din plin tehnologia pentru a minimiza riscurile investițiilor, precum și ale furnizorilor de ETF-uri, ei au făcut o treabă grozavă în a aduce investitorilor un produs care oferă diversificare în portofoliile lor la un preț relativ mic și există motive întemeiate pentru această creștere în conformitate cu gestionarea riscului. 

Compania pe care o cunoaștem astăzi sub numele de blackrock, a fost înființată la sfârșitul anilor 1980, Larry Fink cu mult mai tanar decat este acum a lansat o firmă sub grupul de investiții Blackstone cu șapte co-fondatori. 

Cei de la Blackrock au reușit dezvoltarea unui software de management al riscurilor pe care ei îl numesc Aladdin. 

Acest software Aladdin folosește un algoritm pentru a descoperi scenarii în care o investiție ar putea eșua.

În ultimii 20 de ani piețele financiare au devenit mult mai complexe deoarece volumele au crescut exponențial, iar în același timp, am văzut o explozie în puterea de calcul, unde cipurile au devenit parte din orice dispozitiv electronic iar acestea devin din ce în ce mai puternice în procesarea de date dar cu cat devin mai puternice acestea se și ieftinsesc, combinația dintre piețele financiare care au nevoie de tehnologie sporită și că există modalități ieftine de a extinde inovațiile tehnologice a dus la un fel de confluență a lucrurilor precum criptomonede, consilieri robotici, AI și așa mai departe.

Pur și simplu piețele de acțiuni fiind aproape complet electronice, abordarea bazată pe tehnologie a Blackrock a transformat-o într-o firmă gigant de-a lungul timpului, activele lor gestionate au crescut, iar compania a început să-și cumpere concurenții. În 2009, BlackRock a făcut o achiziție extraordinară cand a cumpărat pe cei de la Barclays Global Investors (BGI), unul dintre cei mai mari investitori globalil la acea vreme, care deținea platforma de fonduri tranzacționate la bursă (ETF) iShares. Astăzi, iShares este liderul mondial în ETF-uri, cu peste 2.7 trilioane de dolari în active și o cotă de piață de aproximativ 40%. Unul dintre cele mai populare produse iShares este fondul care urmărește indicele S&P 500, care se tranzacționează sub simbolul IVV. Acest fond are o lichiditate ridicată, cu o medie de peste 3 milioane de acțiuni tranzacționate zilnic.

ETF-urile sau fondurile tranzacționate la bursă sunt în centrul imperiului BlackRock, aceste fonduri au acaparat investițiile în ultimul deceniu.

Acestea permit investitorilor să își diversifice portofoliul, iar diversificarea s-a dovedit a fi unul dintre factorii cheie pentru ca investitorii să aibă investiții de succes.

ETF-urile sunt ca niște coșuri de acțiuni, iar BlackRock oferă fonduri care urmăresc aceste ETF-uri, de exemplu, BlackRock's SP 500 fondul tranzacționat la bursă marca BlackRock percepe investitorilor 30 de cenți pe an pentru fiecare mie de dolari investiți și există o mare concurență între furnizorii de fonduri pentru aceste comisioane mai mici.

Doar trei companii domină piața ETF-urilor: BlackRock, Vanguard și State Street. BlackRock este de departe cea mai mare, cu aproximativ 33,6% cotă de piață în SUA, în funcție de activele administrate. Vanguard și State Street ocupă locurile doi și trei, cu cote de piață de 29,2% și respectiv 14% conform analizelor din ultimi ani.

ETF-urile au remodelat piețele financiare într-o perioadă scurtă de timp, atrăgând mai mult de 80% din toate activele investite în ultimul deceniu la unul dintre cei trei. ETF-urile concurente care urmăresc aceiași indici, cum ar fi de exemplu cel mai cunoscut S&P 500, toate aceste ETF-uri dețin în esență același portofoliu și astfel toți vor câștiga în esență același randament înainte de costuri. Așa că din perspectiva investitorului, cel mai bun lucru de făcut este să-l cumperi pe cel care implică cea mai mică cheltuială pentru tine nu?. Cu cat ne reducem din cheltuieli cu atat avem mai mult cash disponibil pentru a investi sau de a ne crește nivelul de trai, iar nevoia de a avea mai multe venituri cu un efort minim a crescut popularitatea BlackRock odată cu explozia de interes pentru investiții pasive. Pe lângă acestea, BlackRock gestionează și fondurii suverane și are un capital privat în plină dezvoltare.

Compania este, de asemenea, un creditor al piețelor emergente din Asia și din alte părți, oferind finanțare și consultanță pentru proiecte de dezvoltare durabilă. 78% din veniturile companiei provin din tarifele de consiliere în investiții colectate de la produse precum ETF-uri, motiv pentru care ați citit articole despre BlackRock sau ați văzut pe CEO-ul lor la televizor.

El menționa într-unul din multele interviuri că din ce în ce mai mulți clienți ai lor caută să dețină un portofoliu mai sustenabil pentru a fi mai pregătiți pentru că domeniile care sunt mai afectate de schimbările climatice vor avea dificultăți să își finanțeze datoria dacă nu se concentrează pe impactul schimbărilor climatice în districtul lor și în regiunea lor de activitate.

Conducerea Blackrock vorbește despre ESG, care reprezintă  Mediu, Social și Guvernanță, iar ideea principală este că există probleme specifice ale unor afaceri, care au de-a face cu schimbările climatice, una dintre componentele centrale ale planului Blackrock este emiterea de fonduri cu standarde ESG mai stricte privind conduita în afaceri, care este o formă de management activ și are același dezavantaj ca orice formă de management activ, adică nu este clar dacă poate depăși performanța unui indice de piață, dar, desigur, acesta nu este cu adevărat argumentul de vânzăre, argumentul de vânzare către investitori este că aceste companii vă împărtășesc valorile lor iar conducerea Blackrock consideră că aceste probleme sociale și de mediu vor avea un impact asupra profitului pe termen lung.

Totuși blackrock deține 6,7% din compania de petrol și gaze Exxon Mobil. 

Exxon Mobil este responsabilă pentru aproape două procente din emisiile globale, conform unei analize desecretizate a datelor climatice. 

Dar una dintre strategiile de investiții ale celor de la Blackrock este să urmărească performanța indicelui S&P 500, care reprezintă cele mai mari companii listate la bursa din SUA. Cu toate acestea, acest lucru nu înseamnă că BlackRock investește în toate sectoarele economiei americane. De fapt, BlackRock are o politică de a exclude din portofoliul său companiile care au un impact negativ asupra mediului, cum ar fi cei mai mari producători și emițători de combustibili fosili. Aceste companii sunt în mare parte controlate de state sau entități private care nu sunt supuse presiunii din partea investitorilor responsabili. Prin urmare, Blackrock își asumă un rol activ în a promova tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon și în a sprijini dezvoltarea surselor de energie regenerabilă.

BlackRock a recunoscut că există motive ca tranziția ecologică să crească prețurile și tensiunile politice la nivel mondial. Marile companii publice și băncile sunt acum prezentate că au un rol gen de poliție de admitere care trebuie să întrerupă afacerile sau să întrerupă împrumurile companiilor, adesea companii mai mici care nu și-au adus un aport în combaterea schimbărilor climatice. Acest lucru va avea consecințe neintenționate de a alimenta o reacție împotriva marilor companii și va promova o narațiune mare versus mic și va crea o mai mare și mai mare polarizare politică.

Apelul celor de la BlackRock pentru o mai bună administrarea a societății a fost audiat pentru prima dată în UE, managerul de investiții are o orientare asupra cadrului grupului pentru reglementarea investițiilor durabile care se concentrează și pe riscul climatic, ei văd riscul financiar legat de climă ca un risc care se încadrează într-adevăr în mandatele Uniuni Europene existente. Pe langa acestă confirmare a europeniilor pentru efortul și principiile în combaterea încălziri globale ale celor de la BlackRock, aceștia sunt foarte inflenții în America unde Rezerva Federală a SUA a apelat la BlackRock pentru a gestiona unele dintre programele sale de achiziții în active din timpul crizei provocate de pandemia de coronavirus. 

Aceste programe au fost fără precedent și neobișnuite, dar nu este prima dată când Fed colaborează cu cea mai mare firmă de administrare a activelor din lume. Încă din 2008, în timpul Marii Recesiuni, liderul Rezervei Federale din New York, Timothy Geithner, a angajat BlackRock pentru a administra activele aflate în dificultate ale lui Bear Stearns și AIG. 

Rolul lui BlackRock ca partener al Fed i-a adus companiei atât beneficii financiare, cât și influență politică. În lunile care au urmat declanșării pandemiei, Fed a cumpărat trilioane de dolari în diverse active și datorii, inclusiv obligațiuni corporative. BlackRock a fost responsabil pentru gestionarea acestei părți a programului de achiziții. 

Experții avertizează că munca lui BlackRock pentru Fed ar putea ridica conflicte de interese, deoarece firma are și propriile sale fonduri care investesc în obligațiuni corporative. De asemenea, există riscul ca BlackRock să devină prea mare și prea puternică pentru a fi reglementată sau supravegheată eficient. În Raportul anual al companiei putem vedea că dimensiunea și importanța sa ar putea atrage o mai mare atenție din partea autorităților de reglementare, cum ar fi Fed, Comisia Federală de Comerț sau Comisia de Valori Mobiliare și Bursă.

BlackRock este un exemplu de corporație care exercită o presiune politică și financiară enormă asupra economiei globale.

Compania este prezentă în peste 100 de țări și gestionează active în valoare de peste 9 trilioane de dolari pentru clienți din întreaga lume. BlackRock este considerat vârful piramidei corporatiste, având acces la informații privilegiate și la decidenți politici influenți. Unii analiști susțin că BlackRock decide viitorul economic al lumii, depășind rolul Fed sau al altor bănci centrale. Acest lucru ridică întrebări despre transparența, responsabilitatea și etica afacerilor lui BlackRock și despre impactul său asupra stabilității financiare și sociale.

Compania a declarat că este în căutarea unor noi surse de venituri în contextul economic actual. Una dintre strategiile pe care ei le urmăresc este să investească în sectorul imobiliar, care oferă oportunități atractive de diversificare și venituri stabile. Ei sunt interesații în special de locuințele pentru studenți, apartamente și clădiri de birouri, care au o cerere ridicată și o rezistență la șocuri. De asemenea, ei spun că sunt atenți la evoluțiile tehnologice care pot influența piața financiară. Au deschis un laborator în Palo Alto pentru a explora potențialul inteligenței artificiale și al criptomonedelor. Totuși, nu consideră că acestea sunt o prioritate pentru portofoliul lor, deoarece implică un risc mare și o volatilitate ridicată. Mai degrabă, se concentrează pe riscul climatic și pe inflație, care sunt două teme majore pentru clienții lor din întreaga lume. 

Blackrock este o companie cu viziune pe termen lung, care gestionează active de miliarde de dolari pentru investitori publici și privați. Au o reputație solidă și o experiență vastă în domeniul financiar. Unul dintre avantajele lor este că folosesc tehnologia pentru a optimiza costurile și a îmbunătăți performanța. 

De asemenea, ei se angajează să respecte principiile ESG (environmental, social and governance) în activitatea lor. Ei consideră că acestea sunt benefice nu numai pentru societate, ci și pentru portofoliul lor. Scopul este să protejeze și să crească valoarea investițiilor clienților, folosind factorii ESG ca un instrument de analiză și selecție.

Veniturile din ultimi 5 ani au crescut în medie cu 6% pe an iar caștigurile nete din ultimi 5 ani au avut o creștere în medie de aproximativ 1,7% pe an. În tot acest timp EPS a crescut în medie cu aproximativ 3.8% pe an, iar FCF a crescut în medie cu aproximativ 5,6% pe an. 

Ei au un P/FCF de 22.3 care este similar cu PE ratio dar P/FCF ratio se referă la fluxul de numerar liber în loc de caștiguri, acest indicator cu cat este mai mic cu atat mai bine. 

Debt / Equity Ratio de doar 0.23 ceea ce înseamnă că compania nu este foarte îndatorată, și un Debt / FCF Ratio de 1.88 unde acest indicator cu cat este mai mic cu atat mai bine. 

ROE este de 13.10%

ROI este de 7.40%, ideal ar fi un ROI de două cifre, adică de peste 10%, dar în schimb au un FCF Yield bun de 4.49%, dar aici trebuie scăzut numărul de ”stock-base compensation” care se găsește în raportul anual 10-K pentru a avea o ajustare a FCF Yield.

BlackRock plătește un dividend în creștere de 13 ani consecutivi iar randamnetul actual este de 2.97% cu un payout ratio bazat pe castiguri de aproximativ 60% și un payout ratio bazat pe FCF de aproximativ 65%.

BlackRock are un CAGR al dividendului în ultimi 3 ani de 13.23% și un CAGR în ultimi 5 ani de 13.60% conform seekingalfa.

Un alt indicator la care îmi place să mă uit atunci cand analizez o companie este PEG ratio care este raportul preț/câștig/creștere (PEG) acesta este calculat prin împărțirea raportului PE al companiei la creșterea așteptată a câștigurilor iar cu cat este mai mic acest raport cu atat se așteaptă o creștere mai mare în viitor.

Vedem că PEG ratio pentru Blackrock este de 13.91 iar acesta indică că probabilitatea de creștere în viitor este mică. 

Analiști evaluează acțiunea celor de la BLK în următoarele 12 luni la un preț mediu de $794.14 iar acesta este cu peste 18% mai mare decat prețul actual. De asemenea analiști estimează o creștere a veniturilor în anul 2024 de peste 11% și tot analiști oferă o estimare pozitivă a EPS anul viitor cu o creștere de 14.5%. 

Acum să încercăm să estimăm valoarea intrinsecă a acțiuni BLK. Unde o să folosesc două formule care după părerea mea sunt cele mai relevante.  

Prima formulă este DCF bazată pe EPS cu un discount rate de 8%, pe o perioadă de 10 ani cu o creștere a EPS de 10.9% dacă facem media estimărilor analiștiilor pentru următori 2 ani și aplicăm o marjă de siguranță la aceste estimări de 20%, obținem o estimare a creșteri EPS de 10.9% la începutul perioadei de 10 ani iar la sfarsitul celor 10 ani o creștere mai mică de 4% conform strict acestor date obținem un preț ideal de intrare de $743.48/acțiune care este cu 9.57% mai mare decat pretul actual, dar ca orice investitor inteligent trebuie să aplicăm și o marjă de siguranță la acest rezultat unde eu consider 20% ca fiind necesar datorită modelului de business, dacă aplicăm această marjă de siguranță de 20% obținem o valoare intrinsecă a acțiuni de aproximativ $595/acțiune. 

A doua formulă este DCF bazată pe FCF pe o perioadă de 10 ani cu un discount rate de 8%, mulți pot spune că acest discount rate este un pic c-am mare, dar ca să nu fim super conservatori micșorăm acest discount rate pentru formula DCF baztă pe FCF unde aplicăm un disocunt rate de 5% obținem un preț de $642.07/acțiune care este cu 4.21% sub prețul actual, iar dacă aplicăm o marjă de siguranță de 20% obținem un rezultat de $513,7/acțiune.

Dacă facem media rezultatelor celor două formule reiese un preț de $554.35/acțiune. Iar din aceste calcule rezultă că prețul actual de $672.3/acțiune este cu 21.2% peste valoarea intrinsecă.

Orice preț sub această valoare de $554/acțiune daca fundamentele afaceri nu se schimbă poate fii o investiție foarte bună pe termen lung unde putem să avem rezultate pozitive atat din caștigul de capital datorită aprecieri acțiunii dar și din dividende unde istoricului de 13 ani de creșteri consecutive, ne oferă o oarecare încredere că aceste creșteri vor continua iar graficul EPS, FCF per share și dividend per share arată că între dividend per share, FCF per share și earnings per share există o distanță considerabilă care indică că dividendul este sustenabil și poate fi crescut în viitor. 

Dacă nu știați dividendele sunt o parte din profitul unei companii care se distribuie acționarilor săi, în funcție de numărul și tipul de acțiuni deținute. Dividendele pot fi plătite în numerar sau în acțiuni suplimentare, la o frecvență stabilită de Consiliul de Administrație al companiei. Cu toate acestea, dividendele nu sunt un drept al acționarilor și nici un venit gratuit. Dividendele nu sunt garantate și depind de performanța financiară a companiei, de necesitățile de capital și de strategia de creștere. Prin urmare, acționarii trebuie să fie conștienți că plata dividendelor stă la decizia boardului executiv și poate fi modificată sau anulată în funcție de situația economică și fiscală a companiei. Asta a fost ca o mică paranteză despre dividende pentru că menționez tot timpul despre companii care plătesc dividende, iar strategia mea este să cumpăr acțiuni subevaluate care plătesc dividende în creștere care au un potențial real de creștere și care au și un istoic bogat de creșteri ale dividendului iar aceste acțiuni sau mai bine spus afaceri pot genera un flux de numerar peste medie și nu în ultimul rand acestea se află la un preț cat mai aproape de valoarea intrinsecă. 

Acum să revenim la Blacrock unde la final putem să tragem concluzia că Blackrock a fost și este o mașină de bani pentru acționari dacă ne uităm la total return din ultimi 10 ani care este de 204.96% ceea ce înseamnă o medie de aproximativ 20% pe an. O returnare extrem de bună unde media pieței este undeva în jur de 10%. 

După părerea mea acțiunea BLK este ușor supraevaluată la prețul actual, iar dacă piața ne mai oferă oportunitatea de a achiziționa acțiunea sub această valoare de $554/acțiune atunci poate fi o achiziție bună pe termen lung care poate aduce randamente peste medie.

Nu uitați că o analiză proprie este necesară pentru a determina dacă apetitul de risc și strategia fiecăruia are sens pentru a cumpăra această acțiune la prețurile actuale.

Nu luați acest material ca fiind o recomandare de investiție în acțiunea BLK, în cel mai bun caz poate fi un punct de plecare în cercetarea proprie.

După cum spunea și Warren Buffett, prețul este cel pe care îl plătești iar valoarea este cea pe care o primești. Mai bine să fii aproximativ corect decat total greșit.  

Aștept părerile voastre în comentarii și sugestiile viitoare de analiză.

vineri, 24 martie 2023

Avantajele şi dezavantajele investiţiei prin intermediul unui fond

 

Apelarea la această formă de investiție este recomandată celor care nu au o experiență financiară avansată, administratorul fondului fiind cel care vine cu experiența necesară.

Este recomandat să apelezi la o astfel de formă de investiție pentru că ea este mai sigură, presupune un risc controlat și o diversificare a portofoliului adaptată la toleranța de risc a investitorilor.

Sursa ING

Orice tip de investiție presupune existența unor avantaje și a unor dezavantaje. Este însă
important de ținut minte faptul că, ceea ce este relevant sau important pentru un anumit
investitor, poate să nu prezinte nici o importanță pentru altul (sau să conteze mai puțin).
Între cele mai importante avantaje ale investiției prin fonduri mutuale, pot fi enumerate:
✅ 1. Management profesionist – dat de faptul că politica de selectare a plasamentelor, analizele și monitorizarea investițiilor sunt realizate de profesioniști care au și timpul și resursele și cunoștințele necesare pentru a fi alocate unui demers investițional reușit. Prin
deciziile de investiție luate, aceștia pot amplifica efectele perioadelor faste pentru piețele la care fondul este expus, sau pot atenua efectele negative atunci când piețele evoluează negativ.
✅ 2. Diversificare – una dintre cele mai bune strategii de diseminare a riscurilor – strategie
greu de aplicat pe cont propriu de către un investitor obișnuit care nu dispune de sume
considerabile de bani – care să-i permită investirea în titlurile mai multor entități – în spiritul cunoscutei zicale „nu-ți pune toate ouăle într-un singur coș”. Un plasament realizat într-un număr mare de titluri – de diferite tipuri, sau titluri de același tip, dar ale unor emitenți diferiți sau din industrii diferite – diminuează riscul de faliment, spre exemplu.
✅ 3. Accesibilitate – o calitate extrem de importantă pentru investitorii care nu-și pot permite o investiție mare dintr-odată, ci doar investirea periodică a unor sume mici de bani. În plus, accesul la piețele în care se realizează efectiv investițiile este semnificativ mai ieftin prin intermediul unui fond, care beneficiază atât de costuri reduse pe tranzacție, dat fiind valorile și volumele mari de tranzacționare pe care le realizează, cât și de comisioane preferențiale de la intermediarii prin care realizează respectivele tranzacții.
✅ 4. Lichiditate – o caracteristică importantă în condițiile în care un plasament într-un fond
oferă de regulă, randamente mai mari decât cele aduse de clasicele depozite bancare. Evident însă, cu riscurile echivalent-proporționale, în funcție de politica de investiții și de categoria din care fondul face parte.

Dintre cele mai evidente dezavantaje ale unei astfel de investiții, pot fi amintite
următoarele:
✅ 1. Costuri de administrare indiferent de rezultate – astfel, investitorii plătesc prețul
administrării, indiferent dacă fondul are randamente pozitive semnificative, sau dimpotrivă evoluează negativ. Astfel, costurile cu administrarea , dar și toate celelalte taxe și comisioane – precum cele pentru plata Depozitarului, adică a entității care verifică și certifică acuratețea evidențelor portofoliului fondului, sau cele impuse de autoritățile de reglementare, sunt plătite indiferent de modul în care fondul evoluează. La fel taxele și eventualele comisioane de subscriere-răscumpărare.
✅ 2. Lipsa controlului asupra plasamentelor – dată de faptul că un investitor într-un fond
mutual nu poate influența sau schimba (așa cum ar putea face în cazul unei investiții realizate pe cont propriu) politica și strategiile de investiții pe care administratorul fondului (SAI-ul) le-a impus/propus prin documentul de lansare a respectivului fond; și nici alegerea
momentelor/conjuncturilor în care aceste operațiuni să fie efectiv realizate.
✅ 3. Riscul unui management defectuos – care constă în faptul că managerii respectivului fond pot lua decizii neinspirate sau greșite care pot conduce la înregistrarea de pierderi în conturile investitorilor. Pentru diminuarea acestui risc însă investitorul poate urmări evoluția istorică a fondului vizat în raport cu celelalte fonduri din categoria din care acesta face parte, astfel că, deși performanțele din trecut nu sunt garanții pentru cele viitoare, investitorul își poate face o idee cu privire la abilitățile și capacitățile administratorilor.

Taxe, comisioane şi cheltuieli
Ca orice alt tip de afacere și funcționarea unui fond de investiții presupune existența unor costuri. Cunoașterea acestor informații este esențială pentru investitori, deoarece orice sumă de bani care iese din activul fondului sub formă de taxe și comisioane afectează performanța Fondului.
În linii mari, se poate spune că investitorul într-un fond mutual poate suporta (după caz) două tipuri de costuri: directe și indirecte.
Ca un exemplu de cost direct, investitorul poate fi ținut la plata unor taxe sau comisioane pentru cumpărările și/sau răscumpărările de titluri. Acestea sunt, de regulă, plătite de investitor la momentul intrării sau ieșirii din Fond, și sunt cel mai adesea calculate ca procent din suma investită la momentul vanzarii. Între costurile suportate în mod indirect de investitor se înscriu toate acele taxe, comisioane sau cheltuieli ocazionate de funcționarea efectivă a Fondului.
Astfel, între cele mai importante costuri suportate de Fond se află comisionul de
administrare – comision perceput de administratorul Fondului pentru activitatea sa în legătură directă cu Fondul.
O categorie importantă de comisioane este generată de operațiunile curente realizate de Fond (prin administrator) – așa cum este cazul comisioanelor plătite pentru tranzacțiile realizate pe piețele financiare sau cazul taxelor și comisioanelor de deschidere sau administrare a conturilor curente bancare ale fondului. Există și o serie de comisioane ce derivă din obligația Fondului/administratorului de a aduce investitorilor garanții suplimentare cu privire la veridicitatea și corectitudinea evidențelor sale, păstrarea în siguranță a activelor, asigurarea decontării tranzacțiilor. Putem vorbi astfel de taxele și comisioanele plătite către Depozitar – instituție independentă care ține o evidență
paralelă cu cea a Fondului vizând activele aflate în portofoliul acestuia și care garantează astfel veridicitatea raportărilor făcute de fond (prin administratorul său), dar și de taxe plătite auditorului situațiilor financiare ale fondului. Lista de mai sus are însă un caracter orientativ; pentru a avea o imagine completă privind costurile care un investitor le suportă, direct sau indirect, trebuie parcurse cu atenție documentele de organizare și funcționare ale Fondului (Prospectul Fondului, Regulile Interne ale Fondului și Documentul cu Informații Cheie pentru Investitori – DICI).
Obligațiile fiscale, care investitorul le are către stat trebuie, de asemenea, avute în
vedere.

DE REȚINUT!
● Taxele și comisioanele plătite de Fond diminuează randamentele pe care investitorii le-ar putea obține.
● De regulă, randamentele publicate în DICI, în presa scrisă sau în mediul online, includ (în sensul în care au fost deja scăzute) majoritatea comisioanelor și cheltuielilor, cu excepția eventualelor comisioane de subscriere şi/sau de răscumpărare.
● Valoarea unitară a unităților de fond (VUAN) cumpărate/răscumpărate este cunoscută în ziua următoare celei în care au fost recepționați banii pentru cumpărare, respectiv a fost înregistrată cererea de răscumpărare de unități de fond.

IMPORTANT
Consultă lista distribuitorilor unui fond pentru a identifica cea mai comodă/ convenabilă cale de a realiza investiția.
Înainte de a investi într-un fond, citiți cu atenție documentele acestuia pentru a vă
familiariza cu caracteristicile sale: obiective, durată recomandată a investiției, riscuri
specifice ce se pot materializa, modalitatea de procesare a operațiunilor cu unități de fond etc.
Exemplu de risc

De unde mă informez cu privire la fondurile de investiții
?
Prima și cea mai importantă sursă de informații despre un Fond de investiții este Prospectul de emisiune al Fondului. Acest document poate fi găsit atât pe site-ul Societății de Administrare a Investițiilor care-l administrează, cât și la distribuitorii Fondului, și cuprinde toate informațiile cu privire la organizarea și funcționarea acestuia (echipa de administrare, informații relevante privitoare la partenerii SAI/Fondului – precum Depozitarul, distribuitorii etc.).
Rapoartele anuale și/sau cele semestriale adresate investitorilor sunt, de asemenea, surse importante de informații cu privire la structura activelor și plasamentelor Fondului, alături (uneori) de numeroase informații cu privire la strategiile și tehnicile administratorului etc.
De interes pentru un investitor care se documentează cu privire la investiția pe care dorește să o realizeze pot fi și raportările periodice realizate de Asociația Administratorilor de Fonduri din România (AAF), raportări care surprind evoluția pieței locale a fondurilor de-a lungul timpului.
De altfel, site-ul AAF (www.aaf.ro) poate fi un bun furnizor de date nu doar pentru a urmări
evoluția istorică a unui fond anume, ci și pentru a realiza unele analize comparative directe – între Fondul vizat și competitorii acestuia spre exemplu, sau între diferite categorii de fonduri de investiții.
Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF), membră EFAMA (din 2009) este organizația profesională independentă, neguvernamentală a operatorilor din industria Organismelor de Plasament Colectiv (O.P.C) din România care reunește:
● 21 de Societăți de administrare a investițiilor (SAI) care administrează 75 fonduri
deschise de investiții (O.P.C.V.M.) și 19 fonduri închise de investiții (F.I.A.)
● 4 Societăți de Investiții Financiare (S.I.F.), foste Fonduri ale Proprietăţii Private
● Fondul Proprietatea
● 4 bănci depozitare